Morminte care conțin rămășițele a doi copii despre care se crede că aparțineau elitei societății incașe au fost descoperite de un grup de specialiști în nordul Peru, într-un sit arheologic vechi de 500 de ani. Anunțul descoperirii a fost făcut de șeful echipei de arheologi care au efectuat săpăturile.
Mormintele au fost descoperite în decembrie ca parte a săpăturilor, începute în 2017, în complexul „Huaca de las Abejas”, din regiunea Lambayeque.
Până acum, în complex arheologii au descoperit rămășițele a 49 de persoane. Ultimele aparțin celor doi copii, a declarat pentru Reuters Jose Escudero, arheolog la Muzeul Túcume situat la 780 de kilometri nord de Lima.
Complexul arheologic este alcătuit din rămășițele a numeroase piramide din chirpici sau argilă despre care istoricii cred că au format un centru administrativ și ceremonial creat în jurul anului 1.100 d.Hr. și absorbit în Imperiul Inca în jurul anului 1.500 d.Hr.
Jose Escudero a precizat că, în apropiere, au fost găsite osemintele unei lame, un camelid domesticit de incași pentru a le furniza carne și lână, împreună cu ustensile ceramice despre care se știe că au fost folosite de elita societății.
Echipa de arheologi a reușit să obțină informații suplimentare cu privire la data la care copiii au fost înmormântați prin studierea sedimentelor de sub mormintele lor, despre care se crede că au fost create de ploile abundente care ar fi avut loc în perioada incașă.
Cei doi copii au fost îngropați aproape de rămășițele altor persoane identificate ca făcând parte din elită.
Peru găzduiește sute de situri arheologice vechi care provin din timpul Imperiului Incaș care a dominat, în urmă cu 500 de ani, partea de sud a continentului, de la sudul Ecuadorului și Columbia până la centrul Chile.
Inca, cel mai mare imperiu din America precolumbiană, a dispărut după anul 1533, în urma cuceririi și instaurării dominației spaniole conduse de conchistadorul Francisco Pizarro.
Top 10 bătălii care au schimbat istoria
20 cele mai rele epidemii şi pandemii din istorie şi cum s-au încheiat ele
Ce făceau incaşii la Machu Picchu? Cercetătorii au aflat, în sfârşit, răspunsul